Lume lume lume
stau în camera mea
și-mi imaginez viitorul
soarele se revarsă peste Paris
sunt singur nu e
nici un altul a cărui dragoste să fie perfectă
omul e nebun dragostea
omului nu e prfectă n-am
plâns destul
pieptul îmi va fi greu
până la moarte orașele
sunt spectre ale capriciilor
războiului orașele sunt
cărămidă & muncă & fier &
fumul din furnalele
egoismului înroșește ochii
uscați ai Londrei însă
nici un ochi nu întâlnește soarele
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu