PROUST, LA UMBRA FETELOR ÎN FLOARE

 Este un suflet transparent ca un cristal.

ALLEN GINSBERG: EUROPA! EUROPA!

 Lume lume lume

stau în camera mea

și-mi imaginez viitorul

soarele se revarsă peste Paris

sunt singur nu e

nici un altul a cărui dragoste să fie perfectă

omul e nebun dragostea

omului nu e prfectă n-am

plâns destul

pieptul îmi va fi greu

până la moarte orașele

sunt spectre ale capriciilor

războiului orașele sunt

cărămidă & muncă & fier &

fumul din furnalele 

egoismului înroșește ochii

uscați ai Londrei însă

nici un ochi nu întâlnește soarele

JORGE LUIS BORGES: SIMPLITATE

 Pentru Haydee Lange

Se deschide poarta dinspre grădină

cu docilitatea paginii

pe care-o dăruire statornică o cercetează,

iar înăuntru privirile

nu mai simt nevoia să se ațintească pe obiectele

ce s-au întipărit adânc în amintire.

Cunosc obiceiurile și sufletele 

și graiul de aluzii

pe care oamenii ce-și duc viața împreună îl urzesc.

Nu am nevoie să vorbesc

și să mă împăunez  cu hrisoave ticluite:

mă cunosc prea bine cei ce mă-nconjoară,

îmi știu neliniștile și slăbiciunea.

Asta înseamnă să dobândești darul cel mai de preț

pe care, poate, ni-l va da Cel de Sus:

nu laude deșarte, nici lauri de victorii,

ci pur și simplu îngăduința 

de-a face parte din Realitatea necontestată,

asemenea pietrelor și copacilor. 

DANSÂND PE MUCHIE DE CUȚIT

 Poezia ar putea fi și-un joc extrem

cine are curajul să-i scriu un poem

Costel Zăgan, DISTIHURI REBELE 

GROAPA COMUNĂ A CUVINTELOR

 Conectați iarba la verde

conectați cerul albastru

de câștigi totul se pierde

mai rămâne câteun astru

Conectați cerul albastru

conectați lumea la lume

poate totuși un sihastru

izolatu-s-a în glume

Conectați lumea la lume

de câștigi totul se pierde

golul se adună-n sume

conectați iarba la verde

Conectați cerul albastru

la poetul cel măiastru

Costel Zăgan, CEZEISME II 

IPOCRIZIA MĂRII

 Încă

din leagăn

se dădea

mare

Valuri

însă

tot

cu

biberonul

a supt

Costel Zăgan, HYPERION, NR.4, 2001

ȚINTE GALANTE

 Iarba

iată se pregătește

să facă

saltul ei anual 

în verde

copacii

recent înfloriți

se retrag mai sus

acolo unde Dumnezeu

e gata-gata

să arunce zarurile primăverii

nu vă agitați

îngerii deja au dus la ochi

praștia înmugurită a cuvintelor

Costel Zăgan, POEME HAI HUI, 2012