Război: coșmar fără nicio limită.

Costel Zăgan

 Revoluția Cibernetică Primele Note

Galaxia Gutenberg dispare-n norii groși de litere și muzică folk
Munții imenși de cuvinte incolore împing orizontul dincolo de albastru
Cascada tăcerii rock se sparge-n poeme cristaline
Soarele armăsar celest paște povestiri SF de ultimă oră
Everestul scoate gheață pe nări
Natură moartă cu îngeri
Noaptea cade pe tastatura calculatorului supraîncălzit
Cheri Lady modern talking

Costel Zăgan

GINA ZAHARIA: SCRISOARE DE PE FRONT

Când am plecat de-acasă,

Crezi că știut-am cum

E să fii orb la coasă,

În ținta unui tun?

Dar ți-am lăsat, la poartă,

Un lan de ghiocei,

De mi-o fi frig, vreodată,

Să mă-nvelești cu ei.

Ți-am scris cu două gloanțe.

Iubito, când ți-e greu,

S-o iei pe mama-n brațe,

Să creadă că sunt eu.

IOLANDA ȘERBAN

Sunt umbra micii bucurii

și a durerilor intense,

sunt tot ce-am fost și nu voi fi

cu prețul vrunei recompense.

Sunt boare unui vis pierdut

ne'nsuflețit de cutezanțe

da's tot ce-am vrut și am făcut

fără lacune și uzanțe.

Sunt amintirea unui dor

ce-a prins contur pe o iubire

sunt coastă-abruptă, sunt ponor,

sunt ploaia fără păgubire.

Sunt nerostiri într-un surâs

ce nu-ți va spune niciodată

dacă sub el am râs sau plâns,

sau amândouă deodată.

Sunt uneori, ahhh, cum mai sunt

sub o migrenă sufletească

când leacu-i amănunt mărunt:

îmbrățișarea omenească.

Dar cine-s eu să spun ce sunt

când mintea mea patine poartă

pe gheața părului cărunt

doar valsul gândului mi-e soartă.

Nu mai scriu versuri... sau mai scriu?

cine mă simte, nu mai spună,

mi-e-atât de bine în pustiu

tăcută, tristă și... nebună...

Iolanda Șerban

- Pam-pam 24.02.2022

O CLIPĂ DRAGOSTEA

• 
  

Dezbrac poezia

rană

după

rană

Apoi

sting toate cuvintele

Costel Zăgan, Ode gingașe

YUKIO MISHIMA

 Nimic din ambianța familiei în care crescuse nu trăda sensibilitate sau predispoziție spre melancolie.

Yukio Mishima, ZĂPADA DE PRIMĂVARĂ

MIHAIL GĂLĂȚANU

 POEMUL E NUMAI O GHEARĂ

Să vă feriți de poet, zicea poetul.

Întotdeauna să vă feriți de poet, așa spune Nichita.

Și, pentru nimic în lume, să nu vă apropiați de el. Să vă feriți de el

ca de tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.

Să vă feriți de poet:

el le înnoadă pe toate.

El strânge lucrurile de nestrâns laolaltă.

Să vă feriți de poe.

Nici nu vă așteptați când pleacă

el în lumea aia a lui, aia de dincolo

și vă lasă baltă.

Să vă feriți de poet, în primul rând

că e neserios: acum spune ceva, acuma se întoarce.

E foarte alunecos.

Un păstrăv în ape de primăvară,

care sclipește copilăros.

Aleteori și altminteri, Poetul este o fiară.

Și poemul te poate sfâșia până jos:

Poemul e numai o gheară.

MIHAIL GĂLĂȚANU, INTRAVENOS, 2019