SIMPLU, NU?

 Cu inima poți face un singur lucru: să iubești! Celelalte sunt abuzuri.

     Costel Zăgan

 Secretul frunzelor: sunt uluitoare numai în cădere!

Costel Zăgan, Inventeme

in

COSTEL ZĂGAN, HYPERION, NR.1-2-3, 2026

 FACULTATEA DE BĂTUT CÂMPII E-N RENOVARE

20 ianuarie 1958

ziua-n care viața a început să poarte doliu

între două clipe moartea m-a alfabetizat

prefer să nu fiu

unde-i piatra de hotar a eului poetic

averse de Bacovia

într-o sală de lectură în aer liber

cu iarba pierzându-se în cer

student la fără frecvență

admir

îngeri

pe

sub

bancă

VIOREL ILIȘOI, PRIMA CARTE DE POEZIE, EDITURA GRI, BUCUREȘTI, 2026

 APROAPE SONET

                                                                                    (După un vers de Costel Zăgan)

Iubito, trupul tău e un sonet

pot să-l recit orcând pe dinafară -

în carnea lui, ca un cuțit concret,

înfing imaginația barbară.

Va fi mereu, ca și întâia oară,

când și-a deschis petalele încet,

deasupra mea un fel de stea polară

absența luminîndu-ți-o discret.

Ești și nu ești...Cămașă de magnet

de-aș îmbrăca în fiecare seară,

tot n-aș putea în falsul menuet

să te atrag - și dansul să ne doară.

Eu trupul ți-l recit ca pe un sonet.

Tu, ascultându-l, c-am murit să-ți pară.

AMOR SECUND

 Din trup în trup

nimicul consumă

cuvintele se rup

sumă lângă sumă

Nimicul consumă

pacoste gingașă

turmă în turmă

și-a vieții fașă

Pacoste gingașă

cuvintele te rup

ce lume lașă

din trup în trup

Nimicul te consumă

în limba română

COSTEL ZĂGAN, CEZ(E)ISME II

POEZIA ARMĂ A IUBIRII

 Și-mi rog inima să fie

dram cu dram o poezie

inima cea încăpățînată

răspunde numai o dată

COSTEL ZĂGAN, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE

ANTICURS DESPRE RADIOFICAREA TRANDAFIRULUI

 Poetul un fel de amant al durerii

nu e cum se credea o mască

bătaia lui de inimă nu-i doar scena

unde poezia învață să se nască

Sinucigașul refuză moartea

pentr-un clar de lună la rever

sufletul său ca pasărea liră

trăiește ciugulind mister

Pârghia de blocare a amurgului

nu-i în genunchi nici pe retină

câteodată mai plânge de cântec

și-atunci se face iarăși lumină

COSTEL ZĂGAN, ÎNSEMNELE UNEI TĂCERI, BACĂU, 2012