Fii ai luminii
și
fii ai întunericului
împreună
ctitorim
soarele cel negru
al
melancoliei
Novalis
fără
niciun act
iar s-a rătăcit
printre
visele
mele
romantice
COSTEL ZĂGAN, ODE GINGAȘE
Fii ai luminii
și
fii ai întunericului
împreună
ctitorim
soarele cel negru
al
melancoliei
Novalis
fără
niciun act
iar s-a rătăcit
printre
visele
mele
romantice
COSTEL ZĂGAN, ODE GINGAȘE
*
Închid ochii.
Deschid memoria palmelor.
Urc.
Respir.
*
Nu știu cât rămâne din noapte
când mai e puțin până sus.
În rucsac e liniște.
Baliza are lumina albă.
Un alb rotitor.
*
Fac ultimul pas. Mă așez.
Pe umărul stâng atârnă același fir de păr.
Înapoi nu există. Timpulîntoarce triunghiul.
Cu vârful în sus.
Cine a pus stelele pe cer?
Scriu cu dorul pe hârtie
scriu cu dorul în cerneală
dragoste fir-ar să-ți fie
să trăiești în pielea gaolă
Scriu cu dorul în cerneală
scriu cu dorul iar pe apă
dragostea-l duce în poală
cine iubește doar scapă
Scriu cu dorul iar pe apă
dragoste fir-ar să fie
absurdul pe toți ne papă
Scriu cu dorul pe hârtie
Scriu cu dorul pe cerneală
doina să dea socoteală
COSTEL ZĂGAN, CEZ(E)ISME II
Citesc în sufletul tău ca într-o carte: din păcate, o carte închisă! COSTEL ZĂGAN, INVENTEME