EREZIA IMPOSTURII

Activ

Costel Zăgan

23 martie 2021  · 

Distribuit pentru: CO

Tragedia noastră cotidiană am ajuns niște împiedicați

moral vorbind De trăit probabil vor trăi așa urmașii ur

mașilor noștri Noi grăbiți din fire suntem doar niște îm

piedicați în propriile noastre idealuri Elanul nostru soci

al cultural sentimental ne împiedică să-l traducem în fapte

în practică socială cotidiană Gândim bine dar simțim prost

realitatea sau visul Între cuvinte gânduri și fapte s-au inter

pus niște ecrane psihologice Suntem o generație de deziluzi

onați de gradul trei Una vorbim alta gândim și cu totul altce

va înfăptuim Suntem sfâșiați nu doar social ci și psihic sufle

tește Se bucură de aceasta nu doar neprietenii ci și prințul de

culoare al acestei lumi Credința ne-a rămas undeva în urmă

Și nu mai avem timp s-o așteptăm E grav Aveam suflet pentru

că aveam timp Și nu invers vai din păcate Ne-am îngrijorat din

cauza timpului Și-am uitat totul Ne-am bucurat de Declinul Apu

sului Și n-am simțit propria noastră prăbușire socială și interioară

Nu mai există niciun fel de coeziune

Nu mai credem nici în propriile noastre forțe sau slăbiciuni

Nu ne mai iubim aproapele și nici pe noi înșine

Iubirea a dispărut dar nu ura indiferența i-a luat locul

Asistăm la moartea aproapelui nostru îmbălsămați în gerul indife

renței absolute Nu ne mai impresionează nimic Nici măcar cinismul

celorlalți sau al nostru Trăim ca niște cadavre ambulante Comunicăm

cu ceilalți doar prin simțuri și cinism Trăim în concubinaj cu

propriile noastre neveste Fericirea o abordăm ca pe un lucru furat

Ne e frică pur și simplu să fim fericiți sau triști

Am tras o fugă până-n Occident și nu ne-a plăcut

Nici Orientul nu-i mai breaz

Suntem răstigniți între cele patru puncte cardinale ale nehotărârii noastre

Ne uităm la proprii noștri copii ca la niște străini

Privim soarele și ne întunecăm

Nu suntem bineveniți nici în paradis nici în infern

Purgatoriul nostru e fără capăt și din fericire fără coadă Deziluzia e folosită

ca armă de nimicire în masă Suntem încurajați să ne deziluzionăm unii pe alții

Și ne descurcăm de minune Ne privim în oglindă și nu vedem pe nimeni Între noi

și imaginea noastră s-a căscat o prăpastie Un gol istoric Cineva vrea să ne fure

destinul Propriul nostru mormânt va fi ocupat de-un intrus

Doamne iartă-l și ajută-l

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

Activ

 · 

Distribuit pentru: COSTEL ZĂGAN

EREZIA POEMULUI DE DRAGOSTE ȘI DOR

Autoironie acesta-i numele meu prieteni

de pretutindeni și de nicăieri Dumneavoa

stră cum o mai duceți cu viața cu moartea

cu invidia precum și cu celelalte treburi cos

mice și totuși atât de familiale cu r de la Ro

mânia lejeră Vai vai vai Românul moare ca

un copil cu biberonul veșniciei în gură Și

bucuria dansează pe buzele tăcerii Of

Doamne ce mișto e dragostea Mersi

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

TĂCERE-N DOI

Liliana Trif

23 martie 2012  · 

Tăcere-n doi - Costel Zăgan

Ce poezie frumoasă eşti iubito

te-aş învăţa pe dinafară

dar mă-ncurc mereu la sâni

cuvintele au muguri pe la ţară

Ţi-aş învăţa pe dinafară

şi părul şi gâtul şi buricul

şi încotro nemaiavând de primăvară

aş recunoaşte c-am descoperit nimicul

Ce poezie frumoasă eşti iubito

şi eu ce norocos am fost

când tăcerea-am zdrobit-o

şi-am priceput că toate au un rost

Şi aia şi aceasta şi aceea

ce chestie perfectă e femeia

DE ZIUA POEZIEI- 21 MARTIE 2022

 

Costel Zăgan: ”Raţiunea merge desculţă pe drumul de ţară”

 

 

 

 

Eu am avut o copilărie fabuloasă: inconștientă, poate, politic, fără Facebook, jucând fotbal cu o minge de cârpe, fără sex și incultură agresivă și revanșardă! O copilărie, la țară, ruptă dintr-un basm incomensurabil.

 

Odă femeii mele
 

Raţiunea merge desculţă pe drumul de ţară

În căutarea sensului pierdut bunul simţ era

şi el la locul

accidentului Viaţa pe o planetă uitată de Dum

nezeu Marşul triumfător al omului este între

rupt de războaie şi surâsul copiilor Ca orice

animal sălbatic omul vânează pe om Unde să

mă ascund frica mă urmează peste tot Am şi-o

ghilotină pentru orice eventualitate Căpitanul

Rusia cu puşca la ochi mă urmăreşte peste tot

Nevinovat ca şi ceilalţi mă îndepărtez de casă

Lătrăturile câinelui mă urmăresc şi-n gaură de

şarpe În coaste simt răceala unui pistol Mergi

înainte dobitocule Merg Înainte e raţiunea În

spatele meu poezia târăşte frumuseţea

la groapa comună

 

 

Artiste: Costel Zăgan - Titre: POEZIA 

Paroles & Traduction: - POEZIA Ci-dessous, vous trouverez les paroles avec la traduction affichées côte à côte! Sur notre site web, vous trouverez de nombreuses autres paroles avec les traductions de ! Consultez nos archives et les autres paroles, par exemple cliquez sur la lettre C de et voyez quelles chansons nous avons le plus de dans nos archives comme POEZIA .

ORIGINAL

Poetul se opri la porţile cetăţii şi însingurat
ca de obicei începu să scuipe cu versuri pe
zidurile exterioare Nesfârşite mi-au fost nop
ţile singurătăţii Dragoste pâinea mea cea de
toate zilele De multe ori flămânzitu-mi-au şi
trupul şi sufletul Depărtarea însă mă cheamă
iar şi nu pot pleca cu mâinile goale Pe degete
îmi strălucesc luceferi şi cele mai fragede ste
le Şi vai de zăpezile ce mi-au cucerit toate sim
ţurile Cuvintele mi-s pline de viscol şi vânturi
turbate Dinţii şi măselele se clatină de nerăbda
re şi dor Ochii mi-s întunecaţi de dorinţă Şi
numai dragostea îmi poartă mâinile spre tine
Pâine a poeziei mele de inimă albastră
Buzele ard
ca
nişte
flăcări Inima-i
ce
nu
şă  Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II 

TRADUCTION

Paroles Costel Zăgan - Poésie Le poète arrêté aux portes et solitaire
comme d' habitude a commencé à cracher des paroles sur les
murs extérieurs sans fin j'étais nuits
solitude sed aime mon pain, le
flămânzitu souvent tous les jours , j'ai à la fois l'
éloignement du corps et de l' âme , mais mon nom
et aussi ne peut pas aller doigt vide
mes étoiles brillantes sur les plus tendres ste
les vallées et de neige que j'ai conquis tous se sentent
mots Turia j'étais plein de tempêtes de neige et des vents
dents qui fait rage et échelonner la dent Molar anxieuse
re et Mes yeux étaient désir sombre et le désir
que l' amour accepte mes mains pour vous du
pain de ma poésie coeur bleu
lèvres brûlent
comme
des
flammes de  cœur et
ce qui
ne
ÉNONCÉ  Costel Zăgan, L' hérésie momentanée II