duminică, 12 noiembrie 2023

Odă la clarinet

 Sparg geamul toamnei

cioburi de frunze și păsări

lacrimi pe limbă

soare printre dinți

COSTEL ZĂGAN



vineri, 21 iulie 2023

vineri, 9 iunie 2023

GEORGE LUCA

 ȘTIINȚA ÎNGERILOR

O tăcere dulce

înfiorătoare

trage de mine

cum altădată trăgea de mine

muza confuză

despuiată

asta-i forma adevărată a

trimfului


OCHIUL CU CARE DUMNEZEU MĂ VEDE, 2016

joi, 27 aprilie 2023

MIRECEA DINESCU - CINE MOARE PRIMUL

Cine moare primul
La parastasul meu cu două linguri
încă de-acum îți spun că vom fi singuri,
că hoitul cel pudrat din lada mare
nu face parte din numărătoare.
Astfel ne așezăm timizi la masă
eu în sacou, tu-n rochie de mireasă
și înainte să gustăm pelinul
ne vom juca de-a cine moare primul.
Conform principiului lui Arhimede
cînd mă scufund în tine poate-ai crede
că dai și tu puțin pe dinafară
ca valsul din grădinile de vară
dar în realitate-i viceversa,
eu mă revărs iar tu primești aversa
așa că ăștia în halate negre,
borfașii de la pompele funebre
care mă saltă demni, printre suspine,
habar nu au că mortul e în tine.
Ar putea fi o imagine cu 1 persoană, nuntă şi text care spune „LOVING LIFE”


Toate reacţiile


marți, 25 aprilie 2023

GIOVANNI PAPINI

 * O viață mai ușoară m-ar fi făcut, poate, mai laș, mai 


puțin pasional, și, la urma urmei, mai sărac.

joi, 16 martie 2023

 * În zilele noastre contrabanda cu poesie (cum se numeşte trecerea poesiei preste bariere şi fruntarii, în butoiaşe cu scrumbii, în tocuri de încălţări goale pe dinăuntru, în geamantane cu două funduri sau înghiţite de oameni plătiţi, ce-aveau să le scoaţă mai apoi prin partea din dos) s-a lăţit în toată lumea, şi cei ce se ameţesc cu fumul ei amar s-au făcut puzderie, de zac în palate şi-n bordeie cu ochii daţi peste cap, îngânând stihuri înaripate.

* Poeticii sunt răpiţi din toate ţerile şi puşi, câte douăzeci într-o subpământă, să cânte necontenit, precum canarii cu ochii crăpaţi pentru ca ghiersul să le fie mai dulce, iar oamenii tâlharilor scriu cele rostite de ei pe hârtii şi le vând la preţ de piper şi enibahar.

* Vai de poeticul care-şi face un nume: e biciuit zi şi noapte pentru ca plânsul său să fie mai jalnic şi tăria leacului de suflet să fie mai desăvârşită.

* Aşa că mor fericiţi după ce li s-au muls lapţii atât de îmbelşugaţi ai elegiilor, eglogelor, satirelor, fabulilor şi ditirambilor, ce le-aduc faima nepieritoare.

 în Thedoros (2022)
Adăugat de Costel Zăgan

 Citesc în sufletul tău ca într-o carte: din păcate, o carte închisă! COSTEL ZĂGAN, INVENTEME